Daniel Ghiță, atac la adresa lui Benny Adegbuyi! I-a pus o poreclă umilitoare: „Lupii sunt animale deștepte, de azi e…”

Daniel Ghiță, atac la adresa lui Benny Adegbuyi! I-a pus o poreclă umilitoare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Ghiță s-ar putea lupta în acest an cu Moroșanu pentru a stabili cine e cel mai bun „greu” din K1 di România, dar până atunci l-a ironizat pe Benny Adegbuyi, cei doi având câteva contre dure purtate însă în mediul online. Acum, „Samuraiul” a amintit de lupta celui cunoscut ca „Lupul” cu Jamal Ben Saddik, luptătorul român fiind învins fără drept de apel.   

„Cea mai penibilă finală din istoria Kick-boxului mondial! Jamal Vs Benny, 2018!
Să te umilească unul cu o singura mâna și să te facă knockout, după ce a luptat trei meciuri cu o mâna ruptă… nu poți să spui că ești cel mai bun. Da, l-a încasat cu o singură mână!
Am dat azi un interviu unor jurnaliști din Olanda, care au admirat curajul de a spune lucrurilor pe nume! Acesta este adevărul.
Când Benny se bucura public și a râs de mine, am tăcut și am așteptat. Acum, nu mai tac!
E timpul să vorbim și să spunem ceea ce gândim. A fost o gală așa de penibilă de a râs o întreagă lume. Aș publica mesajele unor mari luptători, să vă faceți o idee.
Porecla de Lupu trebuie schimbată. Nu pot insulta lupii… nu am cum să-i cobor, pentru că lupii sunt animale deștepte. De azi, o nouă poreclă «Sac de box» sau «one hand punching bag». Nu mă pot decide. Alte sugestii ?
Spun lucrurilor așa cum sunt în realitate. Ar trebui să facem toți asta!
Să spunem lucrurilor așa cum sunt.
Pe mine mă irita luptătorii ăștia feminizați, care se victimizează la TV pentru rating. Dacă le spui adevărul, și îmi permit să evaluez, începe drama că sunt ‘insultați’ și se victimizează la TV. Unde sunt luptătorii de altă dată? Unde?”,
este mesajul postat de Daniel Ghiță.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×